Ieri am întâlnit un frate mai mare pe care nu-l mai văzusem de mult. Soția lui a plecat acum câțiva ani, iar el locuiește singur în Singapore cu doi copii. Sincer, nu știam cum să-l contactez înainte. Dar ziua întâlnirii a fost complet neașteptată. Nu există greutate, ci un puternic sentiment de putere. Sentimentul de putere că nu te temi de nimic după ce ai trăit ce e mai rău. A spus că în trecut a fost înfășurat în etichete, împins de anxietate și a trăit în așteptările altora. Privind înapoi acum, cel mai dureros lucru din acei ani nu era munca în sine, ci frica de pierdere. Dar ce anume ne temem să pierdem? La final, nu sunt nimic mai mult decât două lucruri: lucruri materiale și etichetele pe care alții ți le pun. Și aceste două lucruri nu ești tu. Când frica de pierdere se spulberă dintr-o dată, devine neînfricat. Am făcut ceea ce mă interesa cu adevărat și a înflorit. Esența fricii este obsesia. Obsedat de ceea ce ai deja, temându-te că vei fi încă tu însuți fără ei. Aceasta este adevărata cușcă a vieții. Nu lumea exterioară te prinde, ci ceea ce ții strâns te prinde. Dovey mi-a spus odată ceva ce îmi amintesc mereu: excelentul este o calitate care iese peste oră, nu o ștampilă de aprobare. Nu te lăsa constrâns de etichete, sper ca toți să putem lăsa deoparte gândurile care te distrage și să creștem în cap.